Primăria Capitalei vrea să delege serviciul de parcări către o companie municipală / Inventarul bunurilor: 20 de milioane de euro

Primăria Capitalei vrea să delege serviciul de parcări către o companie municipală / Inventarul bunurilor: 20 de milioane de euro
Publicat: 14/09/2019, 15:24

„Obiectul prezentului Contract constă în delegarea Serviciului public de administrare și exploatare a parcărilor Municipiului București, aflat conform Legii sub responsabitatea Delegatarului, constând în: amenajarea, întreținerea, dotarea, exploatarea locurilor de parcare; sancționarea pecuniară sau exercitarea drepturilor legale asupra utilizatorilor/autovehiculelor care staționează neregulamentar în Parcaj ori care blochează accesul în Parcaj. (…), încasarea tarifelor Serviciului”, se arată în contractul de delegare, care va fi dezbătut în ședința CGMB de marți.

Durata contractului este de 5 ani. Potrivit inventarului bunurilor aferente serviciului delegat, valoarea bunurilor este de peste 97 de milioane de lei (peste 20 de milioane de euro), constând în 234 de parcaje.

Potrivit raportului de specialitate al proiectului, delegarea este necesată „pentru asigurarea unui management perfomant în ceea ce privește administrarea și exploatarea parcajelor aparținând Municipiului București”.

„Primăria Capitalei consideră că nu este nevoie de o majoritate de două treimi și vrea să face această delegare pe noul Cod Administrativ, însă noi spunem că acest contract face parte dintr-un proiect care a fost anulat de instanță, deci nu se aplică noul Cod. Ei vor să reconfirme ceva care a fost deja decis de către instanță că este nelegal”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Roxana Wring, liderul consilierilor USR din CGMB.

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...